Bărbați și băieței

În ultima vreme, am stat, am tot observat și m-am tot minunat de diferite lucruri. M-am gândit că e un moment bun să le trec undeva și să le dau și altora ocazia să se amuze. Apropiații mei, sau doar aia care mă știu și atât, mai știu și că sunt și am fost mai mereu înconjurată de prieteni reprezentanți ai sexului opus, întotdeauna un pic reticentă atunci când vine vorba de cel feminin.

Am cunoscut câteva persoane noi. Băieți, la băieți mă refer. Am cunoscut câțiva băieți. De fapt, mulțumesc lui Dumnezeu că n-am apucat să-i cunosc și că nu mi-au plăcut de la prima vedere. Nici de la a doua. De nici un fel sau culoare. A fost de-ajuns să fac cunoștință și s-o spun pe-aia cu „Îmi pare bine”. De acolo începe totul… De fapt, de-acolo începe sfârșitul.

Dacă zâmbești un pic mai larg decât în mod normal, clar îl vrei pe Johnny Bravo din toate încheieturile. Dacă nu te uiți în altă parte când te întreabă ce faci și cu ce te ocupi, clar vrei să-l trântești în pat. Dacă ești atentă la tot ce zice doar pentru simplul fapt că ai în spate vreo mulți ani de educație de acasă, gata! Ești o fraieră și te-ai lăsat din prima. Nu mai contează că n-ai depășit nici măcar cu un picior distanța de 2-3m dintre voi și că nici nu intenționezi s-o faci, faptu-i consumat, ÎL VREI! EL ȘTIE DEJA, TU ÎNCĂ NU-ȚI DAI SEAMA! RECUNOAȘTE-O!

… pe bune? Adică.. PE BUNE?? V-ați culcat voi și v-ați trezit Johnny Depp toți?? De unde atâta, mă, băieți?

Tot felul de slăbuți cu maieuri gen Velea și cu șepci întoarse, și ăsta-i doar un exemplu din atâtea mii. Astăzi toți trag la sală sau trage sala de ei, toți își fac unghiile și toți își aranjează barba cu periuța de dinți, că așa fac bărbații la Hollywood. Toți arată bine și dintr-odată, toți o știu. Și bineînțeles, toți au pretenții. Iar când zic pretenții, exclud părțile de genul educație, cultură generală, bun gust și naturalețe. Când zic pretenții mă refer la figuri. Au figuri. Sunt plini de figuri. Niște fițoși. Le-au zis vreo două-trei nebăgate-n seamă că le stă bine freza și gata, li s-a urcat la cap. Acum dacă vrei să te scoată la un suc și să-ți povestească câte ceva despre el, ești demodată. Dacă vrei să te ducă într-un restaurant mișto și eventual să danseze cu tine doar pentru că e piesa ta preferată, ești fițoasă. Dacă vrei să vedeți un film la cinema înainte să vedeți unul rostogolindu-vă pe canapeaua lui, ești plictisitoare. Dacă nu rămâi la el din prima seară pe care o petreceți împreună și nu faci ce-ar vrea el și cum vrea el, totul a fost în zadar. Ce rost are să ne consumăm cuvintele dacă tot nu ne f***m? Păi, are. Îți zic eu. Proștii doar se f*t, nu discută prea mult.

Și toată graba asta.. zici că e black friday la „dragoste” în fiecare zi. Știu că timpul se tot comprimă, dar un sărut după o săptămână nu te strică. Să mai rămâi doar cu două poziții neîncercate după o săptămână, asta strică. Da, da, nu se numește experiență. Se numește stricăciune. Strică tot. Omoară pasiunea, cheful, curiozitatea, drăgălașenia și celelalte chestii mici și sincere care alcătuiesc hrana perfectă pentru un suflet fericit.

Niște băieței. Niște băieței care încă mai uită pe unde-și lasă lucrurile, dar care vor deja să se joace cu ale altora. Niște băieței care blochează ușile și abia dup-aia te înjură. Băieței care vor s-o ardă gentlemen și te invită la un ecler, dar care nu sunt în stare să accepte cu demnitate nici cel mai finuț refuz din viața lor. Te iau la ei acasă și când își dau seama că le place mai mult decât s-ar fi gândit, nu mai știu pe unde să fugă. Băieței care fug și dup-aia nu mai știu pe unde să se întoarcă. Băieței care s-au păcălit singurei când au plecat de lângă mămicile lor, probabil singurele femei care încă-i mai suferă.

Nu vă mai chinuiți atâta, că vi se strică frezele. Nu sunteți nici importanți și nici mai fermecători ca alții. Sunteți toți la fel, aproape la fel, iar diferența n-o s-o facă niciodată un text, o vrăjeală, un parfum sau o mașină. Diferența o fac zilele, momentele, gesturile și practic, felul fiecăruia de a fi. Un buchet de flori din partea unuia care are mârlănia în sânge, îl face să fie un țăran mai atent, dar tot un țăran mârlan rămâne. Cam asta e ideea. Tind să cred că bărbaților încă le crește părul pe picioare, încă știu să care orice pare greu de cărat pentru o femeie, încă deschid și închid ușile înaintea și în urma acestora, încă le oferă haina lor atunci când văd că li se-aprind felinarele, încă le iau o floare fără să existe o ocazie și care încă fac o ocazie dintr-un moment banal. Tind să cred că bărbații au înțeles măcar jumate din ce-am scris eu aici. Ei știu că sunt mult mai multe de spus despre un bărbat și chiar mai multe pe care acesta ar trebui să fie obișnuit să le facă decât chestiile pe care le-am enumerat eu pe-aici. Un bărbat adevărat o să fie acolo, n-o să aștepte să-l cauți și să-l chemi tu. O să vină el, doar e bărbat.

Ah, și-am uitat! Un bărbat adevărat n-are cum să nu fie apreciat de femeia de lângă el. Pur și simplu n-are cum.. Iar pentru alte întrebări, restul răspunsurilor ar trebui să vină singure..

Hello!

Anunțuri

Un gând despre „Bărbați și băieței

  1. O singura remarca: daca ti-ai petrecut timpul scriind aceste randuri nu inteleg de ce a trebuit sa scrii prescurtat cuvantul „Dumnezeu”. Mie mi se pare ca ii ia tot farmecul articolului si cititului in sine. Referitor la articol, ai dreptate. Dar o parte din vina e a „divelor” (prima oara am scris „tutelor” si am sters) care au coborat atat de mult standardele incat… e mult prea vast subiectul si la un moment dat cineva o sa inteleaga ceva gresit si discutia va devia.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s