Vino, hai să facem o poză!

O să explodez și o să mă risipesc în sute de mii de bucățele. O mare adunătură de nimicuri care cândva însemnau ceva..

Corpul meu e demult plecat de-aici, iar mintea și-așa nu-mi stă unde trebuie… Vreau să zbor peste ocean și să fug la statuia aia mare. Exact în locul ăla pe care toți îl critică și-l comentează, dar nu-i unul să nu-și dorească să ajungă pe-acolo măcar o dată în viață. Vreau să stau în alte parcuri și să fumez alte țigări. Vreau să merg cu altfel de metrouri și autobuze, să mă plimb pe străzi care habar n-am unde duc, să văd fețe pe care nu le-am mai văzut niciodată. Să am atâtea idei despre ceilalți, dar să n-am habar de nimeni. N-ar fi ceva nou pentru că de multe ori, chiar și cei care mă știu cel mai bine par să nu mă cunoască aproape deloc.

Vreau să fug. Nu să alerg, să fug. Să fug ca și cum trebuie să prind ultimul avion care duce în locul ăla atât de important pentru mine. Oriunde ar însemna asta. Doar să fug. Să fug după trenul care tocmai s-a pus în mișcare.. Să calc pedala de accelerație mai ceva ca-n urmăririle alea din filme. Să alerg până la linia de sosire, acolo unde știu sigur că mă așteaptă multă fericire.

Să zbor cu parașuta în timp ce mă ține de mână. Oricine, numai să mă țină. Să plutesc spre pământ ca și cum ar fi ultimul lucru pe care-l mai fac. Să fiu pasăre pentru o zi, dar acolo unde chiar contează, pe cer.

Să găsesc plaja aia goală, unde totul e perfect. Nisipul, scoicile, apa, cerul, tot. Să alerg până îmi obosește tot corpul și să mă întind pe nisip. O să fie momentul în care n-o să mai conteze nimic din ce-am făcut ieri sau din ce urmează să fac mâine. O să fie momentul meu. De fapt, unul dintre cele mai frumoase dintre ele..

Vreau să mângâi un leu. Unul îmblânzit, bineînțeles. Vreau să-l mângâi și să mă uit în ochii lui. Să-mi fie frică de cât de minunat este. Vreau să mă joc cu un puiuț și să pot să-mi stăpânesc dorința de a-l lua acasă, deși s-ar înțelege de minune cu Bronx, câinele pe care-o să-l am până atunci.

O cină la înălțime! Daa!! Să mâncăm la restaurantul de pe cea mai înaltă clădire. Bem un pahar de vin și admirăm luminile din jurul nostru și toate luminițele de deasupra noastră.. Să ne ridicăm de la masă, indiferent că fac și ceilalți la fel sau nu. Să mă tragi aproape și să dansăm încet pe melodia noastră.

Ne oprim în vârful pârtiei și ne luăm la întrecere. Mă lași să câștig sau nu, ne distrăm împreună și asta e tot ce contează. Dacă ajungi primul și mai vrei o dată, știi că trebuie să te pui la coadă și să-mi păstrezi și mie un loc. De-aia mă lași să câștig mai mereu. Cafeaua frige, țigara scoate de două ori mai mult fum, iar nouă ne e cald la minus „eu știu câte” grade.

E ziua aia din săptămână în care mâncăm împreună și e rândul meu să fiu gazdă. Pun tacâmurile la masă, umplu paharele, aranjez scaunele și aștept să sune soneria. Cine-a lipsit data trecută, sigur vine de data asta. Ooohh, și-am gătit de toate! O să fie așa buuun! Mi-a ieșit chiar și prăjitura aia pe care am mai tot încercat s-o fac. Am luat și filmul, am selectat și muzica, e totul perfect. E seara cu prietenii, seara care face toți banii!

picture that out

Vreau să gust câte puțin din toate. Beau un cocktail de experiențe, de clipe, de dăți adunate toate. O cafea în mult prea multe culori. Un amestec de ingrediente delicioase, presărate în cantități perfecte. Sare, piper, dragoste, adrenalină, entuziasm, multe bătăi de inimă, puțin dulce, puțin dulce-acrișor, gust fin, ușor, răcoritor, știu sigur că n-o să-mi pară rău. De unde știu? E simplu. Știu că din tot ce-o să degust, tot aroma pielii tale rămâne cel mai bun gust.

Iar ne-am prostit până am făcut febră musculară. Se pare că e sportul nostru preferat. Am râs așa mult că nu-mi mai simt fața. Dacă continui așa, n-o să-mi mai simt nici picioarele și va trebui să-ncep să mă rostogolesc. Am rolele prea zgâriate, roata de la bicicletă e dezumflată, mingile de ping-pong au dispărut, iar pe-aia de baschet a spart-o Broooonx. Din nou. Și tot din nou mă bufnește râsul când mă gândesc la toate astea.. Și tu râzi de râsul meu. Din nou..

frames

Abia aștept să mă uit în album, să închid ochii și să simt că fac iar și iar aceleași lucruri.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s