Pleacă acum sau rămâi aici cu mine..

Și chiar dacă ai toate cheile tot există posibilitatea ca una dintre uși să nu se deschidă, așa-i? Tragi de ea, o împingi, bruschezi clanța și nimic. Se întâmplă mai mereu, nu? Ai prefera să nu deschizi alte uși, să nu mai găsești atâtea deja deschise, numai să poți să o deschizi pe cea pe care îți dorești sau ți-ai dorit dintotdeauna. Dar ce să faci cu un mănunchi de chei când nici una nu se potrivește ușii tale? Ce să faci cu atâtea uși deschise când tu vrei doar să vezi ce ascunde cea care e mereu închisă?

Alexandro, ești o ciudată. Judeci ciudații, dar ești mai ciudată ca ei. Ba vorbești despre uși, ba despre chei, ba cine știe despre ce alte idei… Până la urmă, tu ce vrei? Vrei dragoste, vrei zâmbete, vrei locuri frumoase și poze multe alături de el, vrei dimineți în care să-i faci cafeaua și seri în care să-i gătești, vrei să-l lauzi peste tot și în același timp să-l păstrezi pentru tine pe tot.. Vrei să i te supui întru totul lui, să uiți zodia sub care te-ai născut și să o lași mai moale cu toate caracteristicile astea „dure” ale ei. Vrei să te facă să vorbești atunci când îți rămân cuvintele pe limbă și să te facă să taci atunci când spui vrute și nevrute.. Vrei să te privească lung și să-ți spună că îi place orice de la tine.. Chiar și felul ăla nebun în care-ți prinzi părul în coc, deși ți-au spus-o cu toții că nu-ți stă bine.. Vrei să-ți ghicească mofturile, să scoată bricheta înainte să apuci să-ți pui țigara între buze, să-l vezi cum te privește când te aranjezi în față oglinzii, să-ți aleagă bluza în zilele în care n-ai chef să îmbraci nimic, să te învelească, în caz c-ai adormit, să-ți zâmbească mereu și să-ți spună cât e de fericit.

Vrei să fie mereu soare, să adormi pe plajă la răcoare și să faci tot ce vrei să faci, să nu lași nimic nefăcut. Te-ai gândit de atâtea ori la lucrurile astea încât în loc să pară mai aproape de realitate, par din ce în ce mai mult a vise. La fel cum un copac își înfige cât mai adânc rădăcinile, cum unei case mari îi trebuie o fundație stabilă, la fel cum unei flori îi trebuie apă și lumina, la fel și ție dragoste. Te-ai urca fără vreun fel de ezitare pe cea mai înaltă scară, dacă ai știi cât de rezistentă e. Dar altfel? Te-ai mai cocoța acolo sus?

Te omoară nesiguranța asta. Ce vrei să știi? Vrei să știi că orice s-ar întâmpla, de-ar fi să cazi, nu te-ai mai lovi, deci n-ar mai conta căzătura. N-ai mai simți-o. Vrei să știi că cineva o să te prindă, ba chiar mai mult, cineva nici măcar n-o să trebuiască să încerce să te prindă, pentru că n-o să-ți permită să ajungi acolo. N-o să te mai lase să aluneci sau să te împiedici.. N-o să mai apuci să cazi.

Dacă faci ceva, orice-ai face, n-o să mai ai nevoie de explicații. Știe deja. Nu mai trebuie să ceri sau să-ți fie frică să oferi. Totul să fie cum n-a fost nimic vreodată. Mai presus de imaginație, peste vise, mai reușit ca orice film, mai bun ca toate momentele trăite până în cel respectiv.

Vrei mult și parcă, nimic.. Nu mai vrei să te mulțumești, așa, cu nimicuri. Și consideri că nimic înseamnă totul în afara a ceea ce vrei cu adevărat, ce-ți dorești cu atâta ardoare. Ori e așa, ori nu mai e. Și până la urmă, poate asta nu-i un mod chiar așa rău de a gândi. De ce să alergi de colo colo, să găsești doar înlocuitor pentru zahăr, când tu cauți trestia? De ce să te bucure că „totuși, e”, când ar putea doar să fie?

Vrei să-i dai un rost timpului tău, să dai un sens zilelor și să simți bucurie că trec anii. Să faci ceea ce-ți place și să le arăți și altora asta. Nu să-i convingi s-o facă, ci doar să înțeleagă.

Ai prea multe idei pentru cineva care mai are atâtea de învățat.. Mai ai atâtea de văzut și de simțit și poate c-ar trebui să te obișnuiești mai mult cu treaba asta cu „ești încă mică”. Și ar trebui să fi punctuală. Poate de-aia întârzie toate lucrurile pe care le aștepți. Dacă n-ai mai întârzia.. Da, știu. Aberez. Doar atunci când te critic pe bună dreptate reușesc să nu-ți pierd atenția. Și acum am dreptate, chiar ești o întârziată, dar și eu și tu știm că și dacă te-ai lăsa de întârziat, tot nu s-ar schimba mare brânză. Până la urmă, n-ai fost o întârziată dintotdeauna.

Și cu scrisul ăsta.. Pe bune, chiar nu știu ce vrei să demonstrezi. Că știi unde să-ți așezi virgulele? Sau.. Doar n-oi vrea să schimbi mentalități! Sper că n-ai idei de genul. Astea te-ar duce la pierzanie. Mai bine îți iei o coadă și te învârți în jurul ei. Singurele gânduri pe care le poți schimba sunt cele proprii, trebuia să te convingi de asta până acum.

De fapt.. e ceva mai mult de atât, este? Te gândești mult, dar nu la multe. Vrei atâtea, dar toate într-unul. Ai putea să faci mai multe, dar tu nu vrei să le faci pentru tine. Nu vrei să te placi și să te iubești pe tine. Nici dac-ai reuși imposibilul, tot n-ai vrea să te bucuri singură de rodul tău. Te simți prea goală și nici dacă ți-ai găsi o altă jumătate, nu te-ai simți mai plină. Ce te completează? Ce te face să te simți întreagă?

Nu știu dacă am dreptate, dar o să-mi încerc norocul. Hmm.. Să vedem, oare ce-ar putea să te bucure cu adevărat? Niște haine? Pantaloni mai largi, cum îți plac ție? Nu.. Muzică?? O muzică mai bună? Un gen nou? Sau poate o piesă nouă de la un preferat mai vechi?? Nici asta.. Un job perfect, exact cum îți dorești? PR-eala în muzică?? Un birou perfect aranjat și o agendă plină de tot felul de activități interesante? E?! E? Sună bine, nu? Mmnu. Nimic din toate astea..

Stai! Nu-mi zice.. El?!?! Deși ți se pare că nu faci multe, tot ce faci e pentru el și dac-ai putea, daca ți-ai permite, ai face chiar mai mult de-atât, nu-i așa? Felul în care îți prinzi părul, culoarea de pe unghii, bluza pe care ți-o cumperi, piesa pe care o asculți, tâmpeniile astea pe care le scrii.. Sunt toate pentru el, nu-i așa? De când te trezești și până adormi, îl porți în minte. Când dormi, îl chemi în vise. Când îl vezi, îl tragi lângă tine și nu vrei să-l mai lași să plece. Chiar și atunci când pleacă, te gândești din nou la el și abia aștepți să se întoarcă. Ești regina haosului pe care l-ai creat. Ești rezultatul singurătății, durerii, minciunilor, naivității, viselor, dorințelor și a dezamăgirilor, toate adunate împreună de prea multe ori. Ești că un pick-up nou nouț, dar care n-a apucat să fie folosit și s-a umplut de praf. Îl mai ștergi din când în când, dar parcă mai rău îl zgârii. În afară de asta, un pick-up e un pic cam demodat, nu ți se pare? Lumea a cam încetat să se mai folosească de astfel de obiecte.

 

seaYOUsoon

Cu toate astea, tot ai vrea să te șteargă de praf și să te asculte. Măcar o dată. Vrei măcar să încerce și în sinea ta, ești sigură că dacă ar face-o, i-ar plăcea atât de mult că n-ar mai lăsa niciodată să se aștearnă praful.
Tu iubești marea, iar el e ca marea. Vine, te înconjoară, te cuprinde, te îmbrățișează, răscolește totul în tine și nici n-apuci să clipești a doua oară c-a și plecat.. S-a întors în larg, printre alge, printre pești, ți-a lăsat câteva scoici în grijă și alea sunt motivul pentru care te bucuri ca o fraieră la gândul c-o să vină iar.

S-ar putea că data viitoare să plece cu tot cu scoici.

S-ar putea să te îndepărtezi prea mult de mal…

S-ar putea să fie doar un val.. iar el să-noate în aval..

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s