Străinul pe care-l cunosc cel mai bine

Îl privesc des și îl văd rar, îl cred bun când îmi pare rău.

Îl știu calm și îi simt neliniștea,  îi știu preferințele și dorințele, îi cunosc mai toate tendințele, îi ghicesc aproape toate visele.

Îl tot chem și îl tot las, apoi îl chem iar. De fiecare dată când nu mai știu ce să fac, îl trag și-l împing cu și mai multă forță, fug de el și culmea, tot la el fug. Dacă ar fi să plec, tot la el ajung și dacă trebuie să vin, tot aici o să mă întorc.

Îl iubesc prea mult doar pentru că îl consider diferit și îl urăsc prea puțin pentru că nu vrea să fie altfel. Îl ascult de fiecare dată când vorbește și nu mai pot să-l aud atunci când mă rănește…

E ca un magnet puternic de care inima mea de tinichea pare că pur și simplu nu poate să păstreze distanța. E o cochilie pentru corpul meu lent, o carapace pentru sufletul meu obosit, o casă pentru eul meu plictisit. E prăjitura mea preferată, din ce în ce mai bună cu fiecare bucată, cu fiecare gură luată, dulce și aromată, care culmea, într-o secundă se transformă într-o combinație acră, seacă, gen lămâie cu un strop de apă plată.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s