” Dar ne mințim ipocriți, de-aia ne simțim istoviți.. „

 Și loviți și răniți și goliți și goniți…

… și mă plimb pe străzi. Ascult muzică. Mă opresc, mă uit în stânga, în dreapta mea, niciodată înapoi. Iar merg și merg.. și merg. Mă uit în pământ, nu studiez asfaltul, ci doar îmi număr în gând pașii. Mă uit la toți cei care trec nepăsători pe lângă mine, toți cei pe care îi văd zilnic sau poate doar o dată în viață. Nu îmi atrag atenția chiar toți, doar câțiva dintre ei. La rândul lor, nici ei nu mă observă pe mine. Fiecare e un oarecare.

Mă așez pe-o bancă și îmi aprind o țigare. Le văd fețele încruntate de atâta grabă s-ajungă nicăieri. Se uită la ceas la fel de tragici cum se uită și timpul la ei. Niciunul nu vede frunza care plutește ușor în aer și se pregătește să atingă solul. Nu aude niciunul zumzăitul continuu al celor care au format o coadă în fața magazinului. Nici claxonul de pe partea cealaltă nu-l aude nimeni. Nici măcar nu-și dau seama că în câteva secunde soarele apune și dintr-odată, ziua devine seară. O singură clipă și toată lumina se transformă în întuneric, acum e rândul stelelor să ia locul norilor.

 

 

 

 

Toți atât de dezorientați și agitați, merg unul în spatele celuilalt și urmează aceleași greșeli când calcă apăsat pe aceleași urme.
Mă opresc din nou și mă uit în sus. Privesc cerul. Pentru mine, e singurul care poate să ne observe pe toți în același timp. Oare câți își dau seama că e acolo? Câți îl privesc măcar o secundă într-o zi întreagă? Câți nu uită că este chiar deasupra lor, oricând, oriunde ar fi? Dau din coate disperați, te calcă și te împing doar că să fie siguri că nu le stai în cale și că pot să vadă clar tot ce se află în fața lor. Cum să-și mai aducă aminte să ridice privirile? Sunt săraci și n-au nici busolă. Se târăsc în loc să zboare. Trag unii de ceilalți, când ar putea se se ia de mână. Se plâng de frig în loc să se țină în brațe. Au mereu impresia că le stai în cale, dar sunt atât de orbi că se împiedică singuri. Le place să audă adevărul doar dacă e exprimat prin minciuni și adoră să golească paharul dacă îi pui să vadă partea plină. Ei sunt cei care și-ar da până și ultima picătură de silință ca să te convingă cât de plini de optimism sunt și ar face tot ce le stă în putință ca să nu te lase să observi cum tremură sufletele-n ei de când au început să simtă cum se afundă din ce în ce mai mult în pesimism.

Rogu-te, Cerule, luminează-i cu soare, luminează-i cu stele, alungă-le răul și arată-le binele chiar și în zilele grele.

 „Renunțăm la cruce și ne-ndopăm cu rânced și

Ne-adăpăm cu sânge și ne-amărâm cu dulce”

privește cerul

privește cerul

privește cerul

Anunțuri

5 gânduri despre „” Dar ne mințim ipocriți, de-aia ne simțim istoviți.. „

    • Pentru ca ne mintim gratuit, ne prefacem, vrem sa parem ceea ce nu suntem, cautam numai sa tragem unii pe ceilalti, nu ne ajutam niciodata neconditionat, suntem plini de interese si ne purtam ca niste straini in propria noastra tara.

      • E trist. E trist ca tehnologia ne-a dezbinat , copiii nu mai ies sa se joace, aleg sa bata din taste. Inca nu se vad efectele, peste cativa ani o sa fie si mai trist. Sper sa ne trezim…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s