Paper Snowflakes

O zi ca toate celelalte, doar că în afară de toate colegele mele, în clasă mai era și un ren. Da, chiar așa. Renul lui Moș Crăciun. Stătea în penultima bancă, în spatele Roxanei. Mi-a spus că știe un truc care-o să-mi stârnească interesul mult mai mult decât „o face” cursul de CSS.

Recunosc că m-am gândit un pic „Ce poa’ să fie așa de tare?”, dar entuziasmul atât de evident de pe fața Roxanei îmi punea toate ideile la îndoială. Așa m-am hotărât să-l rog pe Rudolph să mă învețe cum se fac fulgii de zăpadă din hârtie.

E super simplu și în afară de asta, e atâââââât de drăguuuuuț!!

Ce îți trebuie? Hârtie, foarfecă și lipici (dacă n-ai, merge și-un capsator).
Cum faci? Uite aici pașii pe care trebuie să-i urmezi:

paper snowflakes

– ✄ tai 6 pătrate de hârtie (în funcție de cât de mari sunt acestea, la fel vor fi și fulgii tăi)
– le împăturești de câte două ori, în formă de triunghi ▲ ▼
– ✄ le tai pe rând, dintr-o parte în alta, dar NU până la capăt!
– desfaci triunghiul și începi să lipești primul pătrat din mijloc
– la fel și pentru al doilea pătrat, dar lipit în sens opus ☚ ☛
– se alternează la fel până la ultimul pătrățel

Simplu ca „bună ziua”! Mulțumesc pentru super-truc, Rudolph!

How is made

snowflake

3D paper snowflakes

Anunțuri

3 gânduri despre „Paper Snowflakes

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s