Ia, gata.

Am de făcut o groaaaază și n-am chef să încep nimic. Tot ce vreau e să mă uit la Vocea României în timp ce mă îndop cu Nutella. Loredana tocmai a cântat o super piesă și mi-a schimbat filmul cu totul. Nu-mi vine nici să mă mai ridic de pe canapea.

Îmi bag picioarele în ele de proiecte și prezentări stupide și-n ele de ore, că trec din ce în ce mai repede. Acu’ e 5 și se-nserează, acu’ e 11 și deja începi să numeri câte ore de somn ți-au mai rămas. Că vorba aia, mâine e miercuri și ai facultate. Așa m-am săturat… Când mă gândesc că fac asta de vreo 15 ani, mă ia capu’. Și când mă gândesc că alții au două sau trei facultăți și mai au energie pentru încă una, mă ia cu totu’. Mda.. niște tocilari fără ocupație.
Fratimiu o rupe pe DOTA aici, în dreapta mea. N-are nici un stres, doar e licean. Face treaba asta de când era clasa a V-a. MU, WOW, LOL și altele. Mereu mi s-au părut niște jocuri idioate, dar sigur n-au cum să fie mai nasoale decât mersul la facultate.
În fine. Ideea e că mă simt super obosită și nici n-am vreun servici care să mă țină în priză de la 8 la 5. Nu-mi trag energie din nimic, iar pe cea puțină pe care o am, o consum pe niște tâmpenii. Din vară tot vreau să dorm vreo 3 zile la rând și dacă atunci nu mă lăsa Connect-R, acum nu mă mai lasă gândurile. Mă gândesc numai la ce am de făcut, la ce trebuie neapărat să fac și la cum s-a dus și ziua de azi și am rezolvat fiiix… 1%. Și așa-n fiecare zi. Poate e ceva cu 2012le ăsta. Ceva aiurea-n aer.
La naiba și cu asta! Savurez un Salitos și bag direct somn. Aia e, mai sunt și zile de-astea.
Am o idee chiar mai bună.. N-ai vrea tu săăă..

I was thinkin' about it..

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s